U Mìnimu Gestu (2)



Statinighja 'n a petra da u ghjornu à u lindumani è ci cunturemu.
u centru geumetricu hè fàciuli à truvà. eccu. chì ci manca ?

'ssa friscura capaci di smettaci da a siti 'llu pocu. tali ch'e no a cuntemu :

u sudori ùn sicca micca. u sali hè u so tempu, sfinitu, una scrittura chì s'hà da bulìà à u piòvitu in a mimoria.
ni ghjughjimu sempri à cunfòndali tutti, i parsoni. tena caru.
creda ad ognunu. creda ad unu solu.


ma ci seti ?


a quistioni trimulighja è si torci 'n u calori. fantàsimi.
stringhjimu forti i mani, tinimu a materia sutt' à l'unghja,

hè u prima soli.






Survient l'été dans la pierre ce jour ou demain,
on rentre profond. au centre
vibrant, on chuchotte.
nous manque une fraicheur pour oter la soif de rien, tel qu'on le dit :
la sueur ne sèche pas, le sel est son temps, une écriture que l'on mèle à la pluie dans la mémoire.
on finit toujours par confondre les visages, aimer,
croire à tous comme à un seul.

vous y êtes ?

la question tremble et se tord dans la chaleur. fantasmes.
on serre fort pour garder matière sous les ongles,

du premier soleil

.

Stefanu Cesari et Badia ©